Vis
Acum am sa va povestesc un vis. Nu stiu daca pot sa-l numesc ciudat sau interesant. Se facea ca eram intr-un tunel de metrou foarte abrupt impreuna cu mama, sora si fratele mai mic. Eu, vrand sa ma grabesc am luat-o inainte reusind sa ma pierd de ei. Le puteam auzi vocea in departare insa eu ma indepartam din ce in ce mai mult fara sa-mi dau seama. Eram intr-un labirint plin de pasaje inguste prin care nici nu puteam sa trec. Totul era intunecat, plin de straturi de praf si haine vechi. Vocea mamei se putea deslusi nu stiu cum, din toate vocile care le auzeam. Eu o strigam si ea imi raspundea facandu-ma sa am putere mai multa sa trec peste toata frica si obstacolele.
Asa cum treceam prin toate pasajele alea prin care simteam ca mi se face rau, eu fiind claustrofobica, dand haine vechi la o parte si chinuidu-ma sa intru prin canale inguste, tot reuseam s-o aud. In departare se putea vedea o pata de lumina spre care ma indreptam cat puteam de repede. In ceva timp am ajuns intr-un loc care semana cu un lac termal unde erau adunati oameni de toate felurile. Cautau vindecare si alinare pentru toate necazurile lor, asta stiam sigur. Intr-o secunda mi-am dat jos hainele mele murdare si mi-am scuturat mizeriile de pe mine si m-am aruncat in apa alaturi de ai mei. Intr-o secunda m-am trezit la realitate cu gandul urmator.
Asa cum in acel labirint ascultam si ma ghidam dupa glasul mamei, persoana in care am avut incredere tot timpul, la fel mi-as dorii sa fie si viata mea. Adica, sa ma pot ghida dupa un glas in care am incredere si care ma duce la locul de vindecare a tuturor pacatelor, apasarilor, si durerilor sufletului meu. Mi-ar placea ca acel glas pe care sa-l deslusesc din toate glasurile, sa fie a lui Dumnezeu.
